Ziua in care am aflat ca am cancer

Decembrie 2015

Ajun de Craciun. Orasul forfoteste pregatindu-se de sarbatoare. Frigul nu-i risipeste pe oameni din piete. Peste tot pluteste parca un miros de cozonaci. Zumzet de colind si decor de luminite pe strazi – atat zaresc prin geamul aburit al masinii care inca nu s-a incalzit. Ne indreptam spre o clinica privata, de cateva zile tusea nu se opreste si febra nu scade. Grozave sarbatori! M-am pricopsit cu o raceala! Aaaaa… si starea de somnolenta continua – mi-a furat elanul clasicei curatenii de sarbatori. Ce fel de sotie mai sunt acum?!

Doamna doctor imi pune cateva intrebari, ma consulta, imi recomanda efectuarea unor analize medicale, urmand a-mi pune a doua zi diagnosticul de pneumonie. Nu se putea mai rau de atat: sa imi petrec sarbatorile in pat, imbatata de medicamente. Dar, diagnosticul era simplu, tratamentul trebuia sa rezolve problema, pana in ajun de An Nou aveam timp suficient  sa fiu iarasi pe picioare.

31 Decembrie 2015

Zgomotul arificiilor ma trezeste. Tipete in strada, bubuituri, lumini… Realizez mai constient ca niciodata ca toate planurile de a avea niste sarbatori „normale” s-au spulberat demult. Nu reuseam sa ma ridic din pat. Pneumonia asta trebuie sa fie tare afurisita – al treilea tratament schimbat si nici o ameliorare!

Ianuarie – Februarie 2016

Daca tot nu i-am colindat pe cei dragi, macar sa colind spitalele. De la Unitatea de Primiri Urgente Cluj la Pneumofiziologie. De la Pneumofiziologie la clinica privata. De la clinica privata la Spitalul de Boli Infectioase, cu internare de urgenta.

Prima saptamana in spital e plictisitoare. Halal mod de a intra in noul an! Zilele trec asteptand ca tratamentul sa faca o minune. Analizele indicau ca as fi perfect sanatoasa, insa undeva cu o problema. Nici urma de grija pe chipul meu – medicina e destul de avansata ca sa-i dea de cap!

Decad. De la o saptamana la alta starea mea se inrautateste. Nu mai reusesc sa imi tin ochii deschisi, sa tin un pahar cu apa in mana sau sa comunic cu cei din jur. Se decide transferul meu la Sectia de Hematologie a Institutului Oncologic. Alt spital, alte analize, alti medici si alte pareri.

„ Simona Pop, 25 ani, diagnosticata cu cu sindrom anemic sever, astenie, fatigabilitate, somnolenta, greata, inapetenta, deshidratare acuta, scadere ponderala” . Statutul meu se schimba. Incep sa constientizez ca momentan singurul cuvant care se poate pune in dreptul meu si care ma defineste este este bolnava.

Sunt bolnava…

Biblia pana atunci fara prea multa semnificatie pentru starea in care ma aflam, incepe a deveni refugiu prin fiecare cuvant si verset. Rugaciunile se adancesc… Incep sa simt lucruri care ma sperie. Imi anunt sotul, cu o certitudine pe care nu mi-o explic, ca urmeaza o suferinta lunga. Nu stiu cat de lunga, poate o jumatate de an, poate un an…

Mi se fac analize zilnic, starea mea ridica multe semne de intrebare. Aflu ca urmeaza sa-mi ia o bucatica din os pentru ceea ce medicii numesc biopsie osteo medulara. Toate ma sperie. Cine ar fi crezut ca toate lacrimile de teama ale zilei de azi sunt doar o frantura din puhoiul de plansete al zilei de maine ?!

Saptamanile trec greu, iar moartea se perinda prin saloane fara mila. Aici toata lumea e fara par. Toti sunt macinati de dureri, iar frica le schimonoseste fetele si le chirceste sufletele. Prin saloane circula carticele de rugaciune roase de-atatea maini insetate dupa speranta. Sunt citite pe nerasuflate, asemenea unor incantatii magice. E multa sete de credinta…

E intervalul vizitelor medicale. Doamna doctor ma ia de mana si incepe sa insire o multime de cuvinte care cad pe langa mine, izbindu-se zgomotos de podea. Nu inteleg nimic din ce imi spune… Malign, benign, limfom, maduva, celule, incep sa ametesc…

-Vorbim de cancer?

-Din pacate da…

– Adica…am cancer?

-Da…

Tacere.

Mai greu ca plumbul lui Bacovia, acest cuvant ma loveste, parca despicandu-ma in mii de bucati, ganduri si intrebari. Tot interiorul meu se prabuseste…

Pentru mine, timpul s-a oprit in loc.

Va urma…

Signature Simona POP 2

8 Comments

  1. Oti spune:

    Din păcate cancerul există. E prezent in vietile multora. Prieteni, cunostinte, vecini, familie. Eu personal nu inteleg un lucru in legătura cu medicina (cu toate ca peste 2 luni, daca da bunul dumnezeu, voi deveni asistent medical generalist): de ce cand mergi la medic preocupat ca ai avea ceva grav se uita la tine de parca ai fi nebun? Iti mai si tranteste răspunsul: „esti prea tanara pentru cancer.” Si te trimit acasa cu trimiteri si..dureri. Ehi bine..tu esti una dintre dovezile ca se inseala. Si primul meu prieten a murit de cancer. El nu alege in functie de varsta. Recunosc ca nu ti-am citit toate articolele. La inceputul anului m-am temut de un diagnostic necrutator, dar s-a dovedit a fi altceva, desi durerile persistă… Iti doresc multa putere. Sa dea dumnezeu sa iti revii mai devreme sau mai tarziu. Multa sănătate!

  2. Loredana spune:

    Buna Simona,

    Sunt alaturi de tine cu gandul si sufletetul. Este o incercare si doar atat !
    Te pup si multa forta si curaj, o sa reusesti !

    Loredana, Montreal

  3. Radu spune:

    Domnul sa va intareasca si El sa va fie mangaierea in aceste momente!
    „De alta parte stim ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu Romani 8:28”

  4. vali spune:

    dont woory, be happy
    and remember Iov.

  5. Mihaela spune:

    Fii tare. Domnul E la lucru. Indrazneste cu toata puterea la usa harului Sau. Te imbratisez cu multa caldura si dragoste sfanta. Mihaela

  6. Anna spune:

    Draga mea, te iubesc din toată inima mea. Te susțin în rugăciunile mele. Dumnezeu sa iti dea putere zilnic ! Multe binecuvântari !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *