Cuvinte care zidesc

Pe Andreea am descoperit-o cu sufletul insetat de cuvinte care sa ridice negura ce parea a se aseza in orizont. Am citit si am recitit cele scrise de ea, in nenumarate randuri. Tin sa impartasesc cu voi, franturi din darul ei, franturi care m-au zidit si mi-au confirmat inca o data cat de importante pot fi cuvintele.

 

„Dragul meu bolnav,

am auzit că pe sufletul tău șade o piatră mare și grea numită boală. Am auzit că medicii te-au privit cu milă si că ți-au prescris tratamente lungi și grele…și te-au trimis acasă.

Spitalele sunt aglomerate și bolile sunt tot mai multe.

El a lăsat niște legi. Faptele, alegerile…au consecințe.

Ce semeni aceea seceri, ce așezi pe ape aceea găsești.

Te chem azi la Cel ce păstrează vindecarea în vase scumpe. Te chem azi la Cel ce dă cu Mână largă, la Cel ce are leacuri pentru toate bolile, Te chem la Cel care te-a creat, la Cel ce știe din ce lut te-a modelat și știe să te vindece…la Cel care a despărțit marea și a deschis un drum prin ea, la Cel care a călăuzit cu un nor și cu lumina unui foc strălucitor, la Cel ce a despicat stânci ca să dea apă, la Cel care a plouat cu mană din cer, la Cel care a plouat cu Păsări. Hai la El…

,,Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască și n-au crezut în minunile Lui. De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârșit năprasnic. Când ii lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu; iși aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor și că Dumnezeul atotputernic este izbăvitorul lor. Dar Îl inșelau cu gura și-L mințeau cu limba. Inima nu le era tare fața de El, si nu erau credincioși legământului Său. 

Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Iși oprește de multe ori mânia si nu dă drumul intregii Lui urgii.,, (Biblia)

Ia-ți cuvintele lui Dumnezeu și du-te cu ele într-o pustie. Întreabă-L și cere-I răspunsuri.

El ne-a spus: ,,Cereți și vi se va da: căutați, și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Fiindcă ORICINE cere, capătă; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide.,,

…………………………………………….

O vreme am crezut că Dumnezeu vindecă miraculos și așteptam să facă totul în timp ce eu îmi trăiesc viața după poftele mele. Și El mi-a șoptit blând: Împreună…

Împreună….

Și acum în mine răsună blând: Împreună…

Eu fac ce spune Dumnezeu și El varsă vindecarea pe nesimțite. Eu trăiesc cum spune Dumnezeu și El transformă rănile, trupul, mintea, inima… El poartă vindecarea și mi-o dă dacă o caut, daca o cer, dacă bat la ușa Cerului. El mă așteaptă să merg și mi-o dă cu Mână Largă.

Ne luăm de mână și pornim pe drumul Vindecării. Eu ca un copil neascultător ce vrea să învețe ascultarea. El ca un Tată iubitor și plin de răbdare. Eu, un copil trist, plin de teamă, de ingrijorări, de obiceiuri rele, de pofte păcătoase, de nerăbdare, de panică. El, un Tată bucuros, blând, liniștit, bogat, a toate știitor.

Eu aș vrea să trăiesc ca înainte. El îmi spune că pe drumul Vindecării se trăiește Altfel… și apoi se lasă o tăcere sfântă…

Trupul simte durerile și îndoiala se cuibărește în mădularele mele.

,,Crezi în Mine cu tot sufletul Tău?,,

Rostesc un ,,DA,, tremurat.

,,Atunci țineți inima veselă, că este un bun leac și nu avea un duh mâhnit căci el îți va usca oasele! Atunci fii bună și caută neprihănirea, căci celor neprihăniți li se împlinește dorința, fii miloasă, dăruiește, ascultă: neliniștea din inima ta te doboară , dar o vorbă bună te înveselește (Proverbe). Du-te lângă cei ce au vorbe bune, lângă cei vindecați, lângă cei plini de nădejde, lângă cei ce știu că viața Ta atârnă de Mine și Eu pot lungi zilele tale. Scrie cu litere ce nu se șterg că o inimă liniștită este viață trupului, înconjoară-te de vești bune și cuvinte prietenoase. Fugi de lângă cei fricoși, de lângă cei ce se îndoiesc, de lângă cei ce nu au nădejde. Postește… fă bine.. cât mai mult Bine.,,

și rostește cu inima ta:

Hotărăsc clar că vreau să mă vindec. Iert pe cei ce mi-au greșit și cer iertare pentru greșelile mele. Spun adevărul în dragoste și adevărul mă face liberă. Zburd ca un copil… Mă îndepărtez de spitale, de aglomerație, de prea multele sfaturi, de prea multele păreri. Plec să fiu aproape de ceea ce a creat Dumnezeu.

Mă hrănesc cu lumină, cu verde, cu flori, cu adieri…cu bucurie. Mă înconjor de copii și mă fac asemeni lor.

Învăț de la păsările cerului și de la florile câmpului.

Nu mai alerg ca să strâng. Ceea ce am vine ca prin vis…

Mă preocup de durerea celor din jur și râd mult.

Cânt atunci când  alerg, cânt atunci când muncesc pâmântul, cânt atunci când călătoresc. (…)

Evit supărarea, stresul, competiția, răutatea.

Caut liniștea…

Nu mă mai plimb printre betoane, mașini, gaz de eșapament. Mi-am croit cărări prin iarba plină de rouă, printre nuci, printre peri înfloriți, printre păsări și fluturi. Nu mă mai tem așa ușor și nu mai cred orice mi se spune. Prefer să stau cu chipul în ploaie decât pe coridoarele spitalelor. Așa mă vindec…

Nu mai alerg la farmacii, alerg prin grădina lui Dumnezeu și culeg flori tămăduitoare, lumină, libertate.

Îl întreb pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni și caut la El leacurile… Suferința mea nu îi e străină și boala mea o cunoaște. O vreme am crezut că Îl întreb pe Dumnezeu, dar îi întrebam pe oameni. O vreme am crezut că la El căutam vindecarea, dar o căutam la oameni, o vreme am crezut că mă vindec și eram din ce în ce mai bolnavă…

Pe drum, de mână cu El…

Așa ne vindecăm.

www.andreeastanciu.wordpress.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *