Ziua in care am aflat ca am cancer (II)

 

-Vorbim de cancer?

– Din pacate da…

– Adica…am cancer?

– Da…

 

Tacere.

 

Clipele de liniste sunt interminabile. Timpul incepe sa urle – fiecare secunda imi ticaie in ceafa asemeni unei bombe cu cronometru. Aerul din salon se risipeste si deja ma apasa ca si capacul unui sicriu. Inauntru meu – furtuna… Doamna doctor ma tine de de mana. Imi vine sa tip. Incerc sa inghit orice rabufnire de plans si sa duc conversatia pana la capat… Imi trag mana tremuranda cu repeziciune. Simt nevoia sa imi sprijin capul. Nu inteleg…

 

– Azi vom incepe tratamentul. Ceea ce ai tu este un cancer extrem de agresiv… nu putem astepta nici un moment.

– Azi ?!

– Da…

 

E prea multa informatie, prea repede sa am cancer, prea soare in lumea mea ca sa mai inteleg ca exista si nori, si in plus,  nimic nu are sens: am 25 de ani, o viata fara griji, un sot extraordinar, planuri de vacante, dezvoltare personala, facultate, vise, zambete si suficient elan incat sa schimb lumea! In basmul meu, cuvantul cancer nu are nici un loc! Categoric!

 

– Vom incepe chimioterapia. Pentru urmatoarele 4 zile vei fi conectata la perfuzii 24 din 24. Fii tare! Mergem inainte!

 

Unde inainte – ma intreb ?! Inainte spre ce ?! De aici incolo nu mai exista „inainte”. Nu mai reusesc sa ridic privirea din podea. Diagnosticul e prea greu si simt cum ma trage in jos ca o piatra de moara. Doamna doctor pleaca. Nu pot sa mai rostesc nici un cuvant. Vreau sa urlu, sa tip, sa strig, sa lovesc… puhoi de lacrimi imi inunda ochii… cum le voi spune celor dragi ca am cancer? Cum as putea sa le spun ca mor ?!

Mama se aseaza pe pat. Incerc sa ii spun ca am cancer, dar limba nu ma asculta, gura nu vrea sa se deschida. Ii sar in brate si plang… dar nici macar asta nu e linistitor – nu mai am trei ani si ea nu mai e cea care imi poate alunga suferintele si sterge lacrimile cu siguranta ca totul va fi bine.

Simt cum lucrurile mi se scurg printre degete si nu mai am controlul a nimic. Viata mea nu e un basm, iar in lumea reala visele se mai si naruie. Dar parca al meu se naruie prea devreme – am 25 de ani si simt ca am pierdut totul… Asemeni celor care isi vad moartea cu ochii, filmul vietii mele se deruleaza acum pe peretii salonului. Acum imi vad si eu moartea cu ochii. Oare cum va fi inmormantarea mea?

 

O ora mai tarziu

 

O durere crunta de cap ma face sa stau cu ochii inchisi. Lacrimile nu se mai opresc. Oare unde au izvorul? Sigur trebuie sa fie in suflet – acolo undeva in cotloanele inimii unde se contabilizeaza fericirea – eu am ajuns la reful. Sigur am avut prea multe bucurii, iar paharul gol de amar si disperare trebuie umplut. Se zice ca nu primim mai mult decat putem duce. Dar in mana cui e masura pentru mult?!

 

Incep sa trimit mesaje: „Am cancer”. Scurt. Ce altceva ar mai fi de zis? „Am cancer si ma bucur ca ati facut parte din viata mea, sper sa traiesc, dar totusi la fel de bine pot sa si mor.. Adio…” ?! Oftez…Mai mult ca niciodata realizez ca ziua de maine nu imi apartine. Nici macar ora urmatoare. Despre viitor nu are rost sa vorbim. Sa-l intreb pe Dumnezeu de ce ?! Nu mi-as permite niciodata asta. Stiu de ce…

 

Intr-o zi obisnuita a lui noiembrie 2015, in timp ce faceam curatenie, un gand asemeni unei voci care „patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii” ma instiinteaza clar: „Daca tu si sotul tau nu va apropiati mai mult de Dumnezeu, fie veti avea amandoi un accident de masina, fie tu te vei imbolnavi de o boala grava, cum ar fi cancer…”

Cum sa avem amandoi accident de masina?! Cine ne va intretine in spital?” m-am revoltat indata fara sa realizez gravitatea cuvintelor. Eu am ales cancerul, nu el pe mine…

Mai clar ca niciodata am stiut ca e vocea lui Dumnezeu. Dar am refuzat sa cred asta. Dumnezeu e dragoste – asa am fost invatati! M-am pus in genunchi intre aspirator si masa de calcat si-am ingaimat o rugaciune, incercand sa alung „gandul diavolesc” care ma tulbura…

 

***

Am avut nevoie de mai mult de o luna de zile sa accept diagnosticul si intorsatura pe care o lua viata mea. De fiecare data cand auzeam cuvantul cancer sau cand eram nevoita sa il rostesc o faceam printre ropote de lacrimi. Totul inauntrul meu se torsiona si simteam cum cineva imi stoarce inima de orice picatura de viata.

Toate lucrurile au inceput sa sa cearna: valori, vise, planuri, prioritati si prieteni. I-am lasat in urma pe toti cei in care ma incredeam ca imi vor fi alaturi. Focul incercarii i-a triat, dar ce bucurie ca am descoperit prieteni dragi in oamenii de la care m-am asteptat mai putin.

Nu mi-am permis sa ma cert cu Dumnezeu, sa il intreb de ce, sa ma revolt sau sa fiu suparata pe El. Nu mi-a trecut nici o secunda prin cap sa ma razvratesc sau sa Il uit. Totusi, L-am simtit departe, L-am simtit ca si-a ascuns fata,  insa, nu m-am simtit nicio secunda abandonata… am stiut ca un Tata nu poate sa isi uite copii…

Ceea ce a urmat dupa prima sedinta de chimioterapie au fost cele mai dificile luni din viata mea, dar tot atunci am trait si cele mai multe miracole. Au fost nopti intregi in care o silueta luminoasa ma veghea de la picioarele patului, nopti in care am vazut ingeri, nopti in care am invatat ca poti sa te rogi neincetat, nopti care au devenit si inca devin zile…

 

Signature Simona POP 2

 

 

2 Comments

  1. Teo spune:

    Simona,

    imi pare rau din tot sufletul pentru suferinta pe care o traiesti. Ma rog ca aceasta suferinta sa aduca totusi ceva bun, macar apropierea de Dumnezeu.

    Totusi, NU CRED ca Dumnezeu vorbeste astfel: daca nu te apropii, te vei imbolnavi. Si nu cred ca lasa o boala sa vina fiindca nu am facut noi X sau Y [„eu am ales cancerul”]. Uneori ne atrage atentia prin lucruri grele care se intampla, dar stiu ca ele nu sunt conditionate de ce facem sau nu facem noi.

    Insa cel mai greu e sa accepti o suferinta ca a lui Iov, care era aproape de Dumnezeu si totusi a pierdut totul. Fara nici o explicatie din partea Lui.

    Dumnezeu sa te intareasca si sa lucreze dupa planul Lui cu tine.

    • simonapop spune:

      Da-mi voie sa-ti raspund cu Deuteronom 28:

      15. Dar daca nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tau, daca nu vei pazi si nu vei implini toate poruncile Lui si toate legile Lui, pe care ti le dau astazi, iata toate blestemele care vor veni peste tine si de care vei avea parte.
      (…)

      20. Domnul va trimite impotriva ta blestemul, tulburarea si amenintarea, in mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, pana vei fi nimicit, pana vei pieri curand, din pricina rautatii faptelor tale, care te-a facut sa Ma parasesti.

      21. Domnul va trimite peste tine ciuma, pana te va nimici in tara pe care o vei lua in stapanire.

      22. Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteala, cu caldura arzatoare, cu seceta, cu rugina in grau si cu taciune, care te vor urmari pana vei pieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *