Ziua 9: Pietre de aducere aminte

ziua 9Sa-ti fie ca un semn pe mana si ca un semn de aducere aminte pe frunte intre ochii tai, pentru ca legea Domnului sa fie intotdeauna in gura ta; caci cu mana puternica te-a scos Domnul din Egipt. (Exod.13:9)

Azi, pret de cateva ore, am trecut pe la Oncologie. Holul spitalului e la fel de intunecat cum mi-l aminteam: cu aer rarefiat si iz de moarte. M-am indreptat spre salonul 7 – locul unde am petrecut cele mai lungi trei luni din viata mea. Am incremenit in prag. Pret de o secunda, am revazut patul care mi-a gazduit cele mai cumplite chinuri. M-am vazut zacand acolo, livida, cu sufletu-mi palpaind firav.

Scriu si nu imi pot controla lacrimile… Azi am regasit alti oameni, alte fete, dar aceiasi pereti care urla de durere. Oh, daca ar putea ei spune tot ce au vazut… daca ar putea exprima o frantura din suferinta la care au fost martori… Dar cate vieti si cate povesti se afla inchise in interiorul lor! Acolo se numara si povestea mea – cu inceput de cancer si final de credinta. Mi-as fi dorit sa ii pot mangaia in vreun fel pe cei de acolo, sa le ofer macar un zambet plin de speranta, dar m-am simtit atat de goala si atat de napadita de amintiri…

Nu, nu o sa pot uita ceea ce s-a petrecut intr-o seara de primavara la Sectia de Hematologie a Institutului Oncologic. Peretii de acolo o sa imi aminteasca intotdeauna de vocea implacabila a doamnei doctor care confirma atacul cerebral si inceputul sfarsitului. Peretii de acolo o sa aiba intotdeauna incastrate tipetele mamei. Canapeaua din hol o sa fie mereu imbibata cu miros de rugaciuni inlacrimate. Scarile imi vor aminti despre toata datile in care eram purtata pe brate de sotul meu, saptamani si luni intregi… Zidurile de la Oncologie o sa fie intotdeauna formate din pietre de aducere aminte…

Pe tine de unde trebuie sa te scoata Dumnezeu si unde trebuie sa lasi pietre de aducere aminte? Care e Egiptul cu care te lupti? Ascultati-Ma, voi care umblati dupa neprihanire, care cautati pe Domnul! Priviti spre stanca din care ati fost ciopliti, spre gaura gropii din care ati fost scosi. (Isaia.51:1)

Signature Simona POP 2

1 Comment

  1. Delia spune:

    Pff, citesc postarile tale si ma infior. In adevar, aspru incercata si mult binecuvantata!
    Da, uneori pietrele de aducere aminte sunt inca taioase si pana si revederea de sus a vaii umbrei mortii provoaca durere si sangerarea ranilor abia cicatrizate…
    Dar amintirea Mainii Tari a lui Dumnezeu ne refocuseaza privirea si intristarea dupa voia Lui ne aduce din nou la pocainta si proaspata recunostinta.
    Asa cum ziceai intr-o postare anterioasa, privind inapoi ai perspectiva din Psalmul 119:
    „Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirile Tale.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *