Ziua 10: Frumusete din cer

ziua 10…frumusetea este desarta, dar femeia care se teme de Domnul va fi laudata. (Proverbe 31:30)

Unora li se va parea hilar, dar ziua in care m-am tuns a fost una dintre cele mai grele zile din perioada cancerului. Am avut nevoie de saptamani intregi in care sa ma pregatesc psihic pentru a face asta. De fiecare data cand imaginam cum voi fi cheala, fara gene si sprancene, eram convinsa ca asta imi va aduce automat si respingerea celor din jur. Mi-era teama de reactia sotului meu. Imi era frica de privirile celor din jur. Plangeam adesea pentru ca ma simteam asemenea unui fluture caruia ii sunt zdrobite aripile.

La prima cura de chimioterapie, parul imi era prins intr-un coc lejer, dar imediat ce medicamentele au inceput sa isi faca efectul, cocul s-a transformat intr-un ghem sarmos, incapatanat ca nodul gordian. Ma durea radacina fiecarui fir de par si greutatea lui mi se parea o povara. Ma uitam in oglinda si cand vedeam ca incep sa pierd fir cu fir, simteam cum frumusetea imi e ciuntita si ma transform intr-o fiinta respingatoare, care nu poate fi iubita… Totusi, de fiecare data, Il auzeam pe Dumnezeu cum imi sopteste: „pana acum ai fost o omida a lumii acesteia, de acum inainte te voi face un fluture, si iti voi da din frumusetea Mea… „

Ziua in care sotul meu m-a tuns a fost presarata cu siroaie de lacrimi si mult plans inghitit. Orice oglinda pe care o intalneam, imi doream sa o sparg. Nu ii puteam privi in ochi pe cei din jur, iar in inima mea incepeau sa se ingramadeasca complexe. Tot sinele meu a fost zdrobit… inima s-a facut bucatele si toate lucrurile in care ma  incredeam odata au inceput sa se darame. M-am luptat cu mine insumi, dar nu m-am putut resuscita. Am cazut pe genunchi inaintea Creatorului, inaintea Celui care imi stia numarul firelor de par din cap, inaintea Celui care putea lasa vindecare. Atunci am inteles ca frumusetea mea nu e data de reflexia oglinzii, ci de cea a cerului. Am invatat ca semnul unui cap gol care sta in picioare in multimea de oameni, ma face sa ma pot numi un miracol. Da, dupa coma, atac cerebral, insuficienta renala, convulsii, atrofiere musculara, si alte 20 de reactii adverse – ma numesc un miracol. Acum, valoarea mea, nu mai e data de o imagine, ci ma regasesc si ma identific cu o frantura din cer, a carei frumusete nu piere, caci e vesnica…

Valoarea ta, de cine ti-e data? Unde gaseste inima ta placere in a se oglindi? Catre cine cauti tu frumusete? La Dumnezeu sau la oameni?

Signature Simona POP 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *