Ziua 11: Cancer si moarte

ziua 11…fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu. (Romani 14:12)

Nu m-am temut de moarte nici o clipa, dimpotriva, mi-am dorit-o de nenumarate ori. Durerile si neputinta ma indemnau sa visez la clipa sfarsitului, la acea odihna netulburata de chinuri si amar. Le vedeam ochii celor dragi impaienjeniti de lacrimi – asemeni unui pumnal strivindu-mi pieptul – atat de mare imi era durerea privirii lor. Puteam sa trec peste orice fel de agonii fizice, dar jalea interioara imi sugruma orice palpaire de viata. Durerile mele erau prea mici, in comparatie cu durerile lor.

Ma gandeam adesea la moarte, iar uneori ii simteam fiorul rece trecand pe langa pat… Imi doream s-o prind de haina, s-o rog sa mai zaboveasca putin, curmandu-mi suferinta…Oh… daca ar fi fost totul atat de simplu, m-as fi aruncat cu patos in bratele ei…

Nu, nu m-am temut de moarte, ci de ceea ce urmeaza dupa. Mi-a fost atat de frica, incat eram paralizata la gandul ca voi ajunge inaintea Dumnezeului care cunoaste toate lucrurile, chiar si pe cele in ascuns, si ma va intreba: Ce-ai facut, tu, cu viata ta? Ti-am dat in dar zile si ani, sanatate si bunastare, o familie si prieteni, Ti-am implinit cele mai tainice vise, dar, tu… tu ce ai facut pentru Mine?

Am incercat de nenumarate ori sa gasesc explicatii plauzibile, scuze intemeiate, motive si pretexte pentru a-mi justifica trairea. Dar pe cine incercam sa mint? Da, Dumnezeu e intr-adevar nemarginit de bun, insa si nemasurat de drept. Pe cine voiam sa pacalesc? Poate in fata oamenilor, justificarile mele ar fi avut rost, dar cum sa ii spun Celui care imi cunoaste cele mai tainice ganduri si dorinti, ca de fapt, am fost prea ocupata sa traiesc viata doar pentru mine, cum vreau eu, incercand s-o zugravesc in culorile acestei lumi. Am esuat… am falimentat amarnic, mi-am manjit viata cu noroi.

Am cerut o a doua sansa. Lamentarile nu-si aveau rostul. Cu inima dureros de sincera, i-am spus: Doamne, daca imi mai dai viata, n-o sa mai traiesc pentru mine… daca Tu te induri, de acum inainte, eu vreau sa mor si Tu sa traiesti in mine…

Faptul ca azi inca respir, scriu si ma bucur de zile cu soare – e doar una din multele rugaciuni ascultate. Nu, nu e meritul meu. Sunt un biet vas de lut prin care El a ales sa lucreze. Putea la fel de bine sa fie oricine altcineva in locul meu, dar ce mare Har ca m-a ales pe mine…

Da-mi voie sa te intreb acum, tu pentru cine iti traiesti viata? Pentru tine, incercand fericiri contrafacute? Sau alegi sa o traiesti pentru cer?

Signature Simona POP 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *