Iroseste-ti timpul!

ziua 18Caci pentru orice lucru este o vreme si o judecata, si nenorocirea paste pe om. Dar el nu stie ce si cum se va intampla, caci n-are nici cine-i spune. Omul nu este stapan pe suflarea lui, ca s-o poata opri, si n-are nicio putere peste ziua mortii (Eclesiastul 8)

Pana cand nu esti cercetat de experienta si iminenta mortii, nu poti pretui timpul la adevarata sa valoare. In multe dati, lipita si dependenta de patul de spital, mi-am amintit cu jind de toate momentele in care zaboveam, ca viata sa treaca pe langa mine. Am asistat impasiva la orele care se scurgeau cu plictis, asteptand sa traiesc intens doar zilele pe care eu mi le-am planificat in detaliu. Hilar, nu? Sa crezi ca ziua de maine iti apartine? Da… credeam ca mi se cuvine, ca pot controla imprejurarile, manipuland orice fel de circumstanta, facand-o sa sa decurga asa cu mi-am dorit si imaginat.

Imi amintesc si acum de momentele in care nu faceam nimic, momente in care, de multe ori, traiam visand la viitor. Oh, si imi placea atat de mult sa imi amagesc inima cu tot soiul de reverii… Dupa cancer, nu imi mai permit acest lux. E un lux sa poti sa te plicitsesti – un lux care intr-o zi te va costa, si crede-ma ca nu detii pretul pentru el. E un pacat mofturos sa iti permiti sa te plictisesti cand in lume exista atat de multa de nevoie de mangaiere, alinare, imbarbatare si zidire. Sunt pline spitalele de oameni care asteapta doar o privire duioasa si o calda strangere de mana.

Fara voce, fara vedere, fara mobilitate, fara sa ma pot bucura de mancare, viata sau imprejurari, am refuzat sa ma plictisesc. Cand sunt atat de aproape de finalul vietii – cum sa pot spune ca astept sa treaca timpul?! Cum sa indraznesc sa imi doresc asta, cand as face tot posibilul sa-l opresc, sa-l conserv, sa-l adun, sa-mi mai ajuga inca putin… macar pentru ziua de maine… Nu mi-am permis sa risipesc timpul. Am regretat totate datile in care nepasatoare mi-am vandut ore din viata mea pentru filme si seriale. Amarnic de rau mi-a parut pentru pentru zilele in care nu am facut nimic constructiv, pentru saptamanile pe care nu am lasat o amprenta, pentru intalnirile in care nu am vorbit Adevarul… A fost dureros de rau si nu imi doresc sa mai simt  asta vreodata…

Iroseste-ti timpul cladind: cladeste noi sperante pentru cel deznadajduit, zideste noi cuvinte in inima celui cazut.

Iroseste-ti timpul ridicandu-l de mana pe cel in nevoi, iroseste-ti timpul incurajand pe cel zdrobit.

Iroseste-ti timpul cu piciorul pe stanca, nu iluzionat de castele de nisip.

Iroseste-ti timpul adunand comori in cer, caci foarte jos cladeste, cel ce zideste sub stele…

Signature Simona POP 2

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *