Despre dragoste

Sursa: deviantart.com

Sursa: deviantart.com

Sursa: deviantart.com

Sursa: deviantart.com

In dreptul meu aleg sa cred ca dragostea este indelung rabdatoare, plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu se manie, nu se gandeste la rau, se bucura de adevar, acopera totul, crede totul si sufera totul.

Am vazut-o si o vad in ochii sotului meu care m-a purtat luni de zile pe brate, mi-a sters lacrimi si mi-a cauzat zambete. O vad in inima lui crescand in fiecare zi, chiar si in cancer. O aud in vorbe dulci, cuvinte de incurajare si in simple fraze. Un „iarta-ma” e plin de dragoste. Un „multumesc ca existi” si un „te iubesc” abunda de dragoste. E plin de dragoste un „Buna dimineata draga mea” si un „ma gandesc la tine”. Dragostea se simte cu inima intr-un „imi pasa de tine” si „te sustin”.

E dragoste sfanta si atunci cand Dumnezeu nu uita sa ma trezesca in fiecare dimineata. E dragoste sfanta cand primesc raspuns la rugaciuni si alin in framantari. E dragoste sfanta cand Dumnezeu iti traseaza conturul viselor si iti indreapta pasii spre destine cu final ceresc.

Dragostea moare atunci cand e inabusita de ura, neiertare si amaraciune. Moare cand o otravesti cu asteptari nerealiste si o incadrezi in norme telenoveliste. Dragostea moare atunci cand privesti mai mult spre tine, si mai putin spre semenul tau. Dragostea moare atunci cand e hranita cu minciuna si acoperita cu masti de lut. Moare cand traim iubiri contrafacute si  cand incercam sa o intretinem cu lucruri materiale.

Dragostea hranita cu egoism si porniri carnale nu e dragoste. E pacat. Dragostea promovata de filme si muzica actuala e ca un cancer al societatii, incet si in tacere acapareaza toate inimile care nu vegheaza…

Signature Simona POP 2

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *