Ganduri dintr-o inima noua

Sursa foto: deviantart.com
Sursa foto: deviantart.com

Sursa foto: deviantart.com

03.04.2016 – Ziua in care m-am decis sa pun totul pe hartie.

E duminica, mai exact e prima duminica a lunii aprilie si prima duminica de dupa sarbatorile Pascale Catolice.

Primavara e anotimpul meu preferat. Ador sa privesc natura si cum aceasta se trezeste dupa o iarna lunga si o luna martie destul de capricioasa. Inchid ochii si-mi imaginez un bondar cum zboara cam stangaci, abia trezit la viata, atras de parfumul dulce al florilor. Totul reinvie, totul se reinnoieste, doar sufletul meu e pustiit si cade, bietul, prada deznadejdii, prins strans in ghearele fricii.

Sunt deja aici. Stau intinsa pe pat si privesc in gol tavanul alb. Si fac asta de exact 2 saptamani. In capul meu intrebarile curg de-a valma si se lovesc de peretii reci si ostili ai spitalului, lasand in urma un ecou dureros si nici un raspuns. De ce eu? De ce boala asta m-a ales pe mine? Si de ce tocmai acum cand sunt si eu fericita? Cata nedreptate! De parca mi-ar fi interzis dreptul la fericire!

Si simt cum mi se lasa coltul gurii incet,  iar lacrimile imi strang ochii gata – gata sa dea pe dinafara…

Sunt precum o furtuna de vara. Umbrita de norii negrii ai framantarilor, maturata de vantul supararii, tun si fulger in mine, apoi cuprinsa de panica si deznadejde,  simtind cat sunt de neajutorata, dau frau liber lacrimilor si plang… Stii, eu cand vreau sa plang, o fac fara sa ma pot opri…

Plang  si suspin, cu atata amar… Dar furtunile de vara nu tin mult. E drept ca ploua cu galeata si te uda pana la piele, dar negresit apoi apare soarele. Eliberata se presiunea ce parca ma gatuia, imi suflu zgomotos nasul,  imi sterg lacrimile si incep sa ma gandesc la situatia in care ma aflu, dar intr-un mod mai pragmatic si mai constructiv de data asta.

Daca boala asta m-a ales pe mine negresit, ASA TREBUIE SA FIE. Chiar daca acum totul pare tragic si nedrept, sigur voi iesi din aceasta experienta mai puternica si mai inteleapta, doar trebuie sa CRED cu tarie asta. Si cine stie, poate experienta mea va fi de folos cuiva…

Problema e cu acel CRED. CREDINTA mea e la fel de subreda ca starea mea de sanatate. Insa un lucru cred cu o tarie de nestramutat: la inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu.(Ioan 1:1). Inainte de a aparea boala propriu zis a existat gandul. Si gandul meu suna asa: ,,Intr-o zi o sa ma i-a Dumnezeu dintre voi si atunci o sa vad ce faceti”. Si a mai fost si dorinta: ,,Intr-o zi voi scrie o carte……”

Cu drag citiorule, pe data viitoare!

Maggie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *